AJUTOARE HORECA

S-a stabilit un nou termen până la care statul va plăti ajutoare firmelor HoReCa drept despăgubiri pentru scăderea activității din anul 2020. Ordonanța de urgență 10/2021 mai prevede și că beneficiarii ajutoarelor de stat HoReCa vor trebui să apeleze, pe cheltuiala lor, la contabili CECCAR sau auditori financiari pentru a putea aplica (consultă la finalul articolului forma consolidată a ordonanței de urgență aplicabile).

Miercuri seara, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 186/24 februarie 2021 noua Ordonanță de urgență 10/2021, care modifică OUG 224/2020, prin care s-a instituit schema de ajutoare de stat HoReCa.

Principalele modificări aduse de OUG 10/2021 la schema de ajutoare de stat HoReCa:

  1. Statul le va plăti beneficiarilor ajutoarele până la 30 iunie 2022, cel târziu, conform noii OUG 10/2021. De asemenea, ajutoarele se vor da după comunicarea de către Comisia Europeană a deciziei de autorizare a schemei. „Modificarea și/sau completarea prezentei scheme de ajutor de stat își produc(e) efectele de la data comunicării de către Comisia Europeană a deciziei de autorizare” – se precizează în OUG 10/2021.  În vechea OUG 224/2020 se prevedea că  semnarea contractului de finanțare cu beneficiarul se făcea până pe 30 iunie 2021, iar plata sumelor în 30 de zile de la semnarea contractului de finanțare.
  2. Ministerul Economiei are la dispoziție 60 de zile începând de azi pentru a emite procedura de implementare a schemei HoReCa, prin ordin al ministrului Claudiu Năsui, ceea ce înseamnă că schema va porni probabil prin luna mai 2021.  Conform vechii ordonanțe 224/2020, Ministerul Economiei ar fi trebuit să emită procedura până la sfârșitul lunii ianuarie 2021 deja, ceea ce ar fi însemnat că înscrierile ar fi trebuit să pornească în perioada în care ne aflăm acum sau prin martie.
  3. Se mai introduce o a 12-a categorie de beneficiari: ghizii de turism care au desfășurat activități pe codul CAEN 7990. Celelalte 11 coduri CAEN eligibile rămân în vigoare ca și înainte: agenții de turism licențiate care desfășoară activități conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990, structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590, structuri de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630.
  4. Se vor acorda ajutoare de stat HoReCa plafonate la 800.000 de euro fiecare, dar ajutoarele însumate primite de o firmă și prin alte scheme nu trebuie să depășească 1,8 milioane de euro (noul prag setat de Comisia Europeană în cadrul temporar).
  5. Valoarea ajutoarelor va fi de 20% din scăderea activității beneficiarului în anul 2020 comparativ cu anul 2019. Baza de calcul va fi stabilită în 3 moduri, pentru diverse tipuri de beneficiari:
  6. Firmele care raportează cifra de afaceri vor primi 20% din cuantumul cu care a scăzut cifra de afaceri în anul 2020 față de 2019.
  7. Beneficiarii care aplică regimul special pentru agențiile de turism conform art. 311 din Codul fiscal vor primi 20% din diferența dintre volumul facturilor emise pentru serviciile turistice, inclusiv marja, aferente anului 2019 și volumul din 2020.
  8. Beneficiarii care țin evidența în partidă simplă, conform art 1, alin (5) din Legea contabilității 82/1991, vor primi 20% din diferența între încasările obișnuite din activitatea eligibilă pe anul 2019 și cele de pe anul 2020.
  9. Baza de calcul a ajutorului trebuie certificată și asumată fie de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă membru/membră al/a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), fie de către un auditor financiar sau o firmă de audit membru/membră a Camerei Auditorilor Financiari din România. Acești experți vor fi selectați și plătiți de către beneficiari.
  10. Ministerul Economiei va face un protocol de colaborare cu ANAF, să verifice, pe urmă, cifra de afaceri a unor beneficiari, selectați în urma analizei de risc fiscal.
  11. S-a schimbat și modalitatea de atribuire a ajutoarelor. Acum, dacă valoarea însumată a cererilor de finanțare depășește creditul de angajament sau bugetar alocat pentru schemă, angajarea, respectiv plata către beneficiari se va face proporțional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanțare aprobate – conform noii OUG 10/2021. De menționat că în vechea OUG 224/2020, plățile se făceau pe principiul primul venit-primul servit, care a fost eliminat acum. De asemenea, în vechea OUG era prevăzut un buget estimat la 500 de milioane de euro (2,5 miliarde de lei) pentru schema HoReCa, ce era socotit pentru 73.211 beneficiari. Dar acum, prin bugetul de stat propus de Guvern (trimis la Parlament) se prevede un buget de 1 miliard de lei, însă numărul de beneficiari estimat a rămas tot 73.211. În plus, noua OUG 10 a introdus un nou coda CAEN – pentru ghizi. Astfel, dacă volumul solicitărilor depășește bugetul alocat schemei vor scădea și ajutoarele obținute individual.
  12. Firmele beneficiarii vor fi obligate să mențină activitatea pentru care au primit finanțarea cel puțin 12 luni de la data plății, respectiv 24 de luni în cazul celor care au luat granturi de peste 200.000 de euro – conform noii OUG 10/2021. În vechea ordonanță se prevedea un termen de numai 6 luni.

Sursa : https://www.startupcafe.ro/finantari/ajutoare-horeca-2021-termen-plata-ordonanta-10.htm

Comunicat de presă : Măsura 3-granturi pentru investiții

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunțat în cadrul unui interviu acordat luni faptul că se discută la nivelul coaliției ca măsura 3-granturi pentru investiții să fie reluată de la zero. Apelul ar urma să se deruleze pe baza Legii 220, respectiv pe varianta modificată în Parlament a OUG 130/2020, care vizează, printre altele, o grilă de evaluare diferită și o listă extinsă de CAEN-uri eligibile.

 

În ceea ce îi privește pe cei înscriși, ministrul a declarat: „Cei deja înscriși pot să reaplice la noul call, dacă alegem să facem lucrurile în felul acesta, iar dacă au reușit să fie eligibili prima oară, vor fi și acum”…

 

Sursa: https://economedia.ro/exclusiv-ministrul-economiei-claudiu-nasui-anunta-ca-masura-3-se-reia-de-la-zero-cei-deja-inscrisi-pot-sa-reaplice-daca-au-reusit-sa-fie-eligibili-prima-oara-vor-fi-si-acum.html?fbclid=IwAR3HDo7_U3ZRhy0J2-aLYftBTRCHeLPKCha7pnKnk1GeZnosYyBDpQV5y5U#.YFMoOZ0zaMp