03 Nov

S-a prelungit termenul de depunere a Revisal pana pe 15.12.2011

Guvernul a prelungit termenul pana la care firmele pot inscrie sau actualiza datele in Registrul General de Evidenta a Salariatilor (REVISAL), stabilind ca operatiunea sa poata fi efectuata pana la 15 decembrie 2011.

Termenul de inscriere in REVISAL a expirat la 1 noiembrie 2011. Prelungirea termenului a fost decisa in sedinta de miercuri a Guvernului, prin hotarare, in conditiile in care, pana la sfarsitul lunii octombrie, au transmis date pentru inscrierea in REVISAL doar 71% dintre angajatori. Dintre acestia, 77% au transmis informatiile on-line, iar 23% au depus formularele la ghisee.

Executivul precizeaza ca actul normativ clarifica elementele privind drepturile salariale care se completeaza in registrul de evidenta a salariatilor, respectiv salariul de baza lunar brut si sporurile asa cum sunt prevazute in contractul individual de munca. Saptamana trecuta, programul Inspectoratului

Teritorial de Munca Bucuresti a fost prelungit si in zilele de sambata si duminica, pentru ca toti agentii economici sa poata depune aplicatiile REVISAL pana la expirarea termenului limita de 31 octombrie, aceeasi masura fiind dispusa si in celelalte inspectorate din tara.

Programul a fost prelungit cu argumentul ca un numar mare de agenti economici si-au manifestat intentia de a depune aceste aplicatii in ultima zi lucratoare.

REVISAL este o aplicatie informatica pentru infiintarea si completarea registrului general de evidenta a salariatilor in format electronic.

Fiecare angajator are obligatia de a infiinta si transmite la inspectoratul teritorial de munca un registru general de evidenta a salariatilor si de a-l prezenta inspectorilor de munca la solicitarea acestora.

Sursa: Mediafax

zp8497586rq