• Cautare in site

  • News-letter

  • Linkuri utile

  • Archive Articole

    • 2017 (2)
    • 2016 (16)
    • 2015 (23)
    • 2014 (12)
    • 2013 (25)
    • 2012 (36)
    • 2011 (52)
    • 2010 (87)
    • 2009 (84)
  • Comentarii Recente

  • Curs Valutar BNR

    Curs EURO EUR 4.8026
    Curs Dolar USD 0.7302
    Lira Sterlina GBP 5.7406
    Gram aur XAU 0.1817
    Gram aur CHF 4.5258
    Gram aur PLN 2.8050

    valabil la : 21.02.2020
  • Monitoare WEB


21 Oct

Neimpozitarea profitului reinvestit – o lege şi făcută prost, şi blocată la Curtea Constitutionala

Sursa :Curierul National

Guvernanţii au adoptat măsura, dar au limitat domeniile de aplicare
După ce că a fost modificată, legea este în aşteptare alături de restul din pachetul pe care şi l-a asumat cabinetul Boc

Scutirea de impozit la profitul reinvestit a fost o măsură anticriză, pe care întreprinzătorii au solicitat-o Guvernului încă de la începutul anului. În ciuda numeroaselor cereri de adoptare şi de promulgare a legii, întreprinzătorii încă nu ştiu ce s-a întâmplat cu această facilitate. Potrivit unui proiect al Ministerului Finanţelor, ”scutirea de impozit la profitul reinvestit va fi acordată doar pentru producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice noi – maşini, utilaje şi instalaţii de lucru -, facilitate valabilă până la finele anului 2010, pentru care este estimat un minus bugetar de până la 420 mil. lei”. În aceste condiţii, reprezentanţii patronatelor au cerut introducerea măsurii începând din acest an şi nu din 2010 şi, de asemenea, aplicarea ei pentru toate tipurile de investiţii legate de producţie. Ba mai mult decât atât, în urma discuţiilor recente cu reprezentanţii FMI, premierul Emil Boc anunţa că “de la 1 octombrie vom impune măsura neimpozitării profitului reinvestit”, ceea ce a dat mari speranţe mediului de afaceri.
Cu toate acestea, tensiunile politice, dar şi campania electorală au făcut ca măsura neimpozitării profitului reinvestit să fie inclusă într-un pachet de lege care nu a fost pe placul anumitor parlamentari. Astfel, neimpozitarea profitului s-a regăsit pe lista proiectului de lege care prevedea şi restructurarea agenţiilor şi raţionalizarea cheltuielilor publice, pe care unii parlamentari le-au catalogat drept neconstituţionale.
Potrivit directorului Direcţiei de legislaţie impozite directe din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), Dragoş Doroş, legea este în momentul de faţă la Curtea Constituţională. ”Parlamentul a adoptat această lege, printre care se afla şi măsura neimpozitării profitului reinvestit, doar că un grup de parlamentari au spus că legea este neconstituţională, iar acum proiectul de lege este la Curtea Contituţională. Din ultimele informaţii ştiu că CCR a amânat luarea unei decizii finale până pe 28 octombrie. Nu cred că parlamentarii au votat împotriva acestei măsuri, dar dat fiind faptul că ea se afla în acelaşi pachet cu alte reforme precum restructurarea agenţiilor şi raţionalizarea cheltuielilor publice, acum este şi ea blocată”, a declarat pentru Curierul Naţional Dragoş Doroş.

Pârvu: Numai la noi statul a venit cu măsuri în plus pe timp de criză

În ceea ce priveşte această măsură a neimpozitării profitului reinvestit, Floarea Pârvu, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) atrage atenţia că ”una s-a vorbit şi alta a ieşit. Măsura trebuia extinsă la mai multe domenii de interes general care să contribuie în mod real la redresarea economică a României şi nu să fie limitată la echipamente tehnologice noi, adică la maşini şi  utilaje. De unde să îşi cumpere IMM utilaje dacă nu au bani?”, a declarat,  pentru Curierul Naţional, Floarea Pârvu.
Potrivit vicepreşedintelui CNIPMMR facilitatea trebuie aplicată domeniilor cu grad mare de creştere eficientă pentru bugetul de stat, printre acestea regăsindu-se spaţiile de producţie, halele comerciale. ”Această măsură trebuie extinsă dacă se vrea într-adevăr ca lucrurile să meargă bine. Toate statele europene au stabilit anumite facilităţi pe timp de criză pentru agenţii economici, însă numai la noi statul a venit cu măsuri în plus, mai ales la capitolul fiscalitate. Agentul economic trebuie lăsat să se dezvolte, să aducă plusvaloare şi nu să îl sufoci cu taxe şi impozite. Cum să ai pretenţii să ieşi din criză cât mai repede în condiţiile în care fiscalitatea a crescut?”, a întrebat retoric Pârvu.

România are nevoie de alte măsuri anticriză

Pe de altă parte, vicepreşedintele CNIPMMR a subliniat faptul că România are nevoie de măsuri eficiente în condiţiile în care situaţia este din ce în ce mai tensionată. ”Ar trebui ca noul Guvern să stabilească noi măsuri anticriză, şi de data aceasta trebuie să fie unele eficiente, pentru că lucrurile merg din ce în ce mai rău. Niciuna dintre măsurile luate până acum nu a adus profit la bugetul de stat aşa cum se spusese iniţial”, a spus Florea Pârvu.
Premierul Emil Boc declara la începutul lunii septembrie că Executivul îşi va asuma răspunderea pe un proiect de lege privind neimpozitarea profitului reinvestit. “Am promis-o de foarte multă vreme. Gata, nu mai aştept, pentru că este extrem de important să arătăm şi să dăm mediului de afaceri un instrument prin care să poată rezista în această perioadă dificilă de criză. Această măsură a neimpozitării profitului reinvestit va fi inclusă în acel proiect de lege care vizează restructurarea agenţiilor, raţionalizarea cheltuielilor publice şi susţinerea mediului economic”, afirma Boc.

 

 

Leave a Reply